Gata cu importurile de legume! Fermierii din Olt promit război

Gata cu importurile de legume! Fermierii din Olt promit război

Sătui până peste cap de invazia de legume de import, fermierii olteni se pregătesc de război şi încep să ia măsuri pentru a-şi face loc pe piaţă.

Asociaţia Tinerilor Fermieri a discutat în acest sens cu preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, care le-a promis susţinere, scrie euroolteniainfo.com.

Astfel, producătorii olteni vor începe bătălia cu produsele alimentare de import prin organizarea de pieţe volante, la sfârşit de săptămână. Prima va fi deschisă pe 11 septembrie la Slatina. Următoarele pieţe volante vor fi la Balş, Corabia şi Caracal, după care va fi organizată şi Ziua Recoltei, arată Florin Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Fermieri.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt