GCS: 5.669 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore; valoarea totală – 1.131.480 de lei – Focus Prima TV

GCS: 5.669 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore; valoarea totală – 1.131.480 de lei

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 5.669 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.131.480 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, structurile abilitate ale Poliţiei au constatat, marţi, două infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 352 Cod penal.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.619 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 569 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

MAI a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00. 

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share