Ger în toată ţara, cu temperaturi de până la -20 de grade Celsius. În Bucureşti, temperaturile vor ajunge până la -14 grade

Ger în toată ţara, cu temperaturi de până la -20 de grade Celsius. În Bucureşti, temperaturile vor ajunge până la -14 grade

În Bucureşti, vremea va fi deosebit de rece până miercuri, cu temperaturi până la -14 grade. De altfel, potrivit meteorologilor, va fi ger în toată ţara, cu temperaturi minime de până la -20 de grade Celsius.

În Bucureşti, conform prognozei ANM, de vineri noapte şi până miercuri la ora 10.00 vremea va fi deosebit de rece, geroasă pe parcursul nopţilor şi al dimineţilor. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între -12 şi -8 grade, mai coborâte în zona preorăşenească, sub -14 grade. Maximele diurne vor fi negative pe tot parcursul intervalului şi vor fi cuprinse, în general, între -4 şi -2 grade. Local se va semnala gheţuş.
De altfel, potrivit meteorologilor, va fi ger în toată ţara, cu temperaturi minime de până la -20 de grade Celsius. În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 2:00, a intrat în vigoare o informarea de vreme geroasă.
Potrivit meteorologilor, vremea va fi deosebit de rece, iar pe parcursul nopţilor şi al dimineţilor va fi ger, la început în nord-vest, nord-est şi centru, apoi şi în celelalte regiuni.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt