Gian Piero Gasperini (Atalanta), desemnat cel mai bun antrenor din Serie A

Gian Piero Gasperini (Atalanta), desemnat cel mai bun antrenor din Serie A

Gian Piero Gasperini, de la Atalanta Bergamo, a fost desemnat pentru al doilea an consecutiv cel mai bun tehnician din Serie A, obţinând trofeul "Panchina d'oro" ("Banca de aur"), acordat de Asociaţia italiană a antrenorilor de fotbal (AIAC), transmite presa din această ţară.

Gasperini, care era mare favorit pentru acest trofeu, a fost preferat lui Stefano Pioli (AC Milan), Simone Inzaghi (Lazio) şi Antonio Conte (Inter Milano).

El a mai fost răsplătit cu "Banca de aur" pe 3 februarie 2020, cu puţin înainte ca sezonul trecut să fie întrerupt de pandemia de coronavirus. Sub conducerea sa, Atalanta a încheiat pe locul 3 în Serie A în 2019 şi 2020. În stagiunea trecută, echipa a disputat sferturile de finală ale Ligii Campionilor, iar în actualul sezon a ajuns până în optimile acestei competiţii.

Tehnicianul de 63 de ani pregăteşte din 2016 formaţia din Bergamo.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt