Gospodărie incendiată intenţionat la Pipirig

Gospodărie incendiată intenţionat la Pipirig

O gospodărie din localitatea Pipirig a fost incendiată intenţionat în noaptea de duminică spre luni, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Irina Popa.

La faţa locului au intervenit pompierii Detaşamentului Târgu Neamţ, dar şi voluntarii din localitate care au constatat că incendiul se manifesta la mai multe anexe gospodăreşti.

"Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul. Au ars aproximativ patru tone de plante furajere şi fânăria construită din lemn, cu suprafaţa de aproximativ 22 metri pătraţi. Acţiunea intenţionată a fost stabilită ca fiind cauza probabilă de producere a incendiului", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere şi efectuează cercetări pentru a identifica cine a comis această faptă. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt