Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări

Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări

Flăcări înalte până la cer au brăzdat, noaptea trecută, cerul Aradului, după ce groapa ecologică de gunoi a oraşului a luat foc. Este pentru a doua oară în ultimele 4 zile când se întâmplă acest lucru. Mai multe echipaje de pompieri au ajuns imediat la faţa locului, iar camioane pline cu pământ au fost arunucate peste deşeuri în încercarea de a opri emanaţiile de gaze. Nici la această oră însă flăcările nu au fost stinse.

Puţin înainte de ora 21 s-a dat alarma în municipiul Arad. Un incendiu de proporţii a mistuit groapa de gunoi a
orasului, aflată pe Drumul Naţional Arad-Oradea. Din cele 9 hectare pe care se întinde groapa de gunoi, 3 dintre ele au fost cuprinse de flăcări. Incendiul a fost atât de puternic încât echipajele ISU trimise la faţa locului au avut nevoie de întăriri . Alţi 15 pompieri au fost chemaţi de acasă pentru a interveni

De vină pentru izbucnirea flăcărilor, ar fi arşiţa cauzată de temperaturile extrem de ridicate din ultimele zile, spun
reprezentanţii companiei care administrează groapa de gunoi.

Este pentru a doua oară în această săptămână când groapa de gunoi ia foc.

Nici la această oră incendiul nu a fost stins în totalitate. Autorităţile intervin deja în zonă de peste 20 de
ore.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt