Gustul şi mirosul, afectate şi după vindecare

Gustul şi mirosul, afectate şi după vindecare

Două dintre simptomele infecţiei cu Sars Cov 2 sunt pierderea gustului şi a mirosului, însă, deşi majoritatea celor infectati şi le-au recuperat după vindecare există şi cazuri în care acest lucru nu s-a întâmplat! Parosmia, căci despre acest fenomen vorbim, se referă la faptul că unii pacienţi acuză şi la câteva luni după infectare, pierderea parţială a mirosului şi gustului, prezenţa unor false mirosuri şi chiar
apariţia unor mirosuri neplacute.

Tot mai mulţi pacienţi care au trecut prin experienţa COVID ului au revenit la medic pentru a se plânge de o serie de simptome neplăcute. După ce în timpul bolii şi-au pierdut gustul şi mirosul, chiar şi la 2 luni după vindecare, foştii pacienţi spun că aceste 2 simţuri le sunt în continuare afectate.

Medicii îi îndeamnă pe români ca în momentul în care sesizează aceste simptome să nu se panicheze! Parosmia, termenul medical ce descrie acest fenomen, poate dura chiar şi până la 6 luni.

Deocamdată, sunt prea puţine studii realizate pentru a se determina o cauză şi o soluţie pentru un tratament eficace.

Pentru cei mai mulţi oameni, această schimbare aparută în organism nu este deloc uşoară. Astfel că s-au înfiinţat grupuri suport pe reţelele de socializare unde se împărtăşesc experienţe şi situaţii.

Psihologii sunt si ei alături de pacienţi în aceste momente.

Statisticile arată că 86% dintre pacienţii infectaţi cu virusul SARS COV2 au ca simptom lipsa gustului şi a mirosului, iar potrivit medicilor un astfel de simptom alertează organismul că infecţia virusului a ajuns în sistemul neurologic.

https://youtu.be/05_ZsHj51a0

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt