Guvernul dă liber la debranşări

Guvernul dă liber la debranşări

Luna de miere a românilor în relaţia cu creditorii a ajuns la final. Guvernul pregăteşte o ordonanţă prin care va permite din nou furinzorilor de energie electrică şi gaze să ceară debranşarea rău-platnicilor. Timp de 15 luni, statul a interzis acestor companii să-i lase fără utilităţi pe cei care nu au putut în perioada pandemică să-şi achite facturile.

În mai 2020 Guvernul a venit în ajutorul românilor afectaţi de pandemie. Executivul a emis atunci o ordonanţă care interzicea debranşarea de la curent şi de la gaze a celor care nu-şi mai puteau plăti facturile la timp. Între timp, oamenii au acumulat restanţe uriaşe, de aproape 250 de milioane de lei.

Odată intrată în vigoare, ordonanţa prevede ca datornicii au maximum 90 de zile la dispoziţie să-şi achite datoriile.

Revenirea la regulile anterioare nu este văzută cu ochi buni nici de datornici.

În acest moment, în România există aproape 9 milioane de consumatori casnici de energie electică. Aproape 2 la sută dintre aceştia se află în situaţia de a fi deconectaţi de la reţea pentru neplata facturilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt