Harghita: Pagube de 1.250.000 de lei în urma incendiului de la Brădeşti unde a ars un atelier de prelucrare a lemnului

Harghita: Pagube de 1.250.000 de lei în urma incendiului de la Brădeşti unde a ars un atelier de prelucrare a lemnului

Pagubele produse în urma incendiului de la atelierul de prelucrare a lemnului din localitatea Brădeşti, care a avut loc vineri, se ridică la 1.250.000 lei, în vreme ce bunurile salvate au fost estimate la 2.000.000 lei, a informat sâmbătă Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Potrivit sursei citate, în incendiu au ars hala de producţie, pe o suprafaţă de aproximativ 700 mp, 60 metri cubi de materie primă, 20 metri cubi de semifabricate, circa 1000 bucăţi de piese finite şi interiorul a patru autoturisme.

De asemenea, s-au degradat utilaje aflate în hală, instalaţia electrică, trei metri cubi de cherestea stejar, cinci metri cubi de rumeguş şi mai multe scule.

Pompierii au stabilit că focul a pornit, cel mai probabil, de la scântei mecanice produse de utilaje şi sisteme de acţionare, ce au dus la aprinderea rumeguşului.

Pentru stingerea incendiului au acţionat peste 80 de pompieri militari şi civili, cu 14 autospeciale de stingere, din cadrul subunităţilor de intervenţie ISU Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc şi de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile Brădeşti, Dealu, Mugeni, Satu Mare, Vlăhiţa şi Zetea, care au limitat extinderea focului la alte două ateliere din imediata apropiere.

Intervenţia a fost îngreunată din cauza cantităţii mari de materiale combustibile şi a lipsei surselor de apă, alimentarea autospecialelor de intervenţie realizându-se în navetă, de la hidranţii cei mai apropiaţi.

Incendiul a fost lichidat vineri seara, iar, pe timpul nopţii, pentru evitarea reaprinderii unor focare, au rămas în supraveghere un echipaj de pompieri de la Detaşamentul Odorheiu Secuiesc şi două de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din Brădeşti şi Satu Mare.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt