Impact violent, un mort şi şase răniţi

Impact violent, un mort şi şase răniţi

O persoană a murit, iar alte 6 au fost rănite, într-un grav accident care a avut loc, în această dimineaţă, în zona localităţii Avrig, după ce un microbuz s-a izbit de un autoturism. Iar la "Zidul morţii", în Iaşi, un tânăr de 22 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a intrat cu maşina într-un parapet de pe marginea drumului.

Conform datelor din ancheta poliţiştilor microbuzul de ransport, cu 5 pasageri plus şoferul, a intrat în coliziune cu un autoturism în care se aflau două persoane. 4 autospeciale SMURD, dintre care una cu medic, şi două echipaje de descarcerare au fost trimise la gravul accident care a avut loc pe Drumul Naţional 1, aproape de localitatea sibiană Avrig. La faţa locului, salvatorii au găsit 7 victime, dintre care două încarcerate în microbuz, una dintre ele fiind în stare de inconştienţă. Medicii i-au aplicat imediat manevre de resuscitare, dar fără succes. A fost declarat decedat. Celelalte 6 persoane implicate în accident, 3 femei şi 3 bărbaţi, au primit ajutor medical la faţa locului, după care au fost transportate la spital. Poliţiştii rutieri încearcă acum să afle împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.

Un alt grav accident de circulaţie a avut loc aseară pe Şoseaua de centură a Iaşiului, în locul denumit de localnici "Zidul morţii", din cauza numeroaselor accidente care se produc în zonă. O maşină s-a lovit de un parapet de pe marginea drumului şi, în urma impactului, şoferul, un tânăr de 22 de ani, a murit. Martorii spun că în momentul accidentului acul vitozemetrului s-a oprit la 120 km/h.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt