Președintele Klaus Iohannis va merge în Egipt, într-o vizită oficială, în plină criză politică. Vizita este programată miercuri, pe 27 octombrie, în Republica Arabă egipt, unde îl va întâlni pe omologul său, Abdel Fattah El-Sisi.
Vizita se desfășoară în cadrul dialogului bilateral foarte bun din ultimii ani, precum și în contextul aniversării în 2021 a 115 ani de relații diplomatice dintre România și Republica Arabă Egipt, se arată într-un comunicat de presă.
Cu prilejul consultărilor oficiale, Președintele României și Președintele Republicii Arabe Egipt vor evalua posibilitățile concrete de a dinamiza și aprofunda dialogul politico-diplomatic și cooperarea la toate nivelurile, extinderea și diversificarea colaborării româno-egiptene pe plan economic, inclusiv prin stimularea schimburilor comerciale și a investițiilor, precum și în noi domenii sectoriale de interes pentru cele două state.