Donald Trump și avocatul său, Rudy Giuliani, dădeau telefoane senatorilor aflați sub asaltul protestatarilor de la Capitoliu, încercând să-i determine să amâne validarea rezultatelor alegerilor prezidențiale. Informația a fost publicată de CNN, care a obținut confirmări din mai multe surse, inclusiv de la purtătorul de cuvânt al unuia dintre senatori.
Președintele Donald Trump l-a sunat pe telefonul personal pe senatorul republican Mike Lee pe 6 ianuarie, în jurul orei locale 14.00 (21.00 – ora României), scrie CNN. În acel moment, clădirea Capitoliului se afla sub asediul susținătorilor lui Trump, iar senatorii fuseseră evacuați din sala de ședință și adăpostiți într-o altă încăpere.
Senatorul Lee a răspuns și Trump s-a prezentat, dar în scurt timp a devenit clar că președintele îl căuta de fapt pe senatorul Tommy Tuberville și i se dăduse numărul greșit. Ținându-l pe Trump în receptor, Lee a mers după Tuberville, spunându-i că îl caută președintele.
Senatorul Tuberville a vorbit cu Donald Trump aproape 10 minute, președintele încercând să-l convingă să ridice obiecții suplimentare privind votul Colegiului Electoral, într-un efort zadarnic de a bloca validarea lui Joe Biden ca președinte al Statelor Unite, a declarat o sursă pentru CNN. Convorbirea a fost întreruptă în momentul în care senatorii au fost mutați din nou într-o locație sigură, clădirea fiind în continuare sub asediu.