Înalt demnitar din Taiwan găsit mort

Înalt demnitar din Taiwan găsit mort

Moartea unui înalt oficial taiwanez face înconjurul planetei. Bărbatul, care ocupa funcţia de director adjunct al Institutului
Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie din Taipei coordona producţia de rachete a Taipeiului, a fost găsit fără suflare întro cameră de hotel. Decesul are loc în contextul în care relaţiile dintre China şi Taiwan sunt la minime istorice, Beijingul anunţând în premieră că nu va ezita să folosească forţa pentru a reunifica insula pe care ei o numesc o provincie rebelă.

De aproximativ un an, Ouyang Li-hsing în vârstă de 57 de ani, superviza unul din domeniile strategii ale apărării din
Taiwan - producţia de rachete. Aseară, bărbatul, care se afla într-o deplasare în interes de serviciu în sudul insulei, a fost
găsit fără suflare într-o cameră de hotel. Oficial, a murit în urma unui atac de cord. Autorităţile de la Taipei s-au grăbit
să anunţe că nu există suspiciuni că acesta ar fi fost ucis.

Dispariţia sa stârneşte însă numeroase semne de întrebare. Li-hsing era un personaj cheie în industria de apărare a
micului stat insular. Misiunea pe care acesta o primise era dublarea producţiei anuale de rachete a Taiwanului la 500 de
unităţi, adică dublul numărul focoaselor produse în prezent. Moartea sa are loc într-un context în care Beijingul e mai
ameninţător ca niciodată în relaţia cu Taipeiul. Procesul de reunificare, aşa cum este el numit de conducerea partidului
comunistul, se loveşte însă de opoziţia fermă a micului stat demicratic.

Recent, Statele Unite, Japonia şi Australia au cerut Chinei să oprească exerciţiile militare pe care le desfăşoară în apropierea apelor teritoriale taiwaneze şi care echivalează cu o blocadă în toată regula. Beijingul nu face însă nici un pas înapoi.

Într-un gest fără precendent, zilele trecute, armata chineză a lansat 11 rachete balistice în cadrul exerciţiilor care au loc în
vecinătatea Taiwanului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt