Încălţămintea nu se mai aruncă, se recondiţionează

Încălţămintea nu se mai aruncă, se recondiţionează

Mulţi români au reînceput să apeleze la recondiţionarea pantofilor…o tendinţă veche, scoasă însă la suprafaţă de pandemie. Cereri sunt şi pentru repararea încălţămintei de lux, semn că oamenii simt din ce în ce mai mult efectele economice şi încearcă să fie mai cumpătaţi. De câştigat nu au doar ei, ci şi atelierele specializate în aşa ceva.

Claudiu are 33 de ani şi moşteneşte această pasiune de la tatăl său. De 9 ani administrează cu succes o afacere, care recondiţionează, curăţă şi restilizează încălţăminte de la oameni din toate colţurile ţării. În pandemie, afacerea nu doar că a rezistat, dar s-a şi dezvoltat.

În urmă cu un an, Claudiu a trebuit să-şi mute şi sediul, pentru că cel vechi era deja copleşit de numărul mare de comenzi.

Pentru că fiecare încălţăminte necesită un tratament diferit, în funcţie de materialul din care este creat, angajaţii de aici ştiu exact ce trebuie să facă, astfel încât perechile să arate ca noi.

Clienţii care trec zilnic pragul micii afaceri sunt foarte mulţumiţi de serviciile oferite, dar şi fericiţi pentru că pot da bani mai puţini pentru a-şi repara încălţămintea, în loc să o cumpere. Alţii, preferă să îşi repare pantofii, pentru că modelele acelea nu se mai află deloc pe rafturile magazinelor.

La Alba, în schimb, în această perioadă, pantofarii au redus preţurile la reparaţii, iar un astfel de serviciu porneşte de la 8 lei, în timp ce în Cluj, preţurile sunt ceva mai ridicate, adică între 100 şi 200 de lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt