Incendiu la o brutărie din Lunca de Jos; acţionează pentru stingere pompieri militari şi civili

Incendiu la o brutărie din Lunca de Jos; acţionează pentru stingere pompieri militari şi civili

Pompieri militari şi civili acţionează, marţi seara, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o brutărie din localitatea Lunca de Jos, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Potrivit sursei citate, apelul la 112 a fost făcut de o femeie care lucra acolo, iar la momentul sosirii pompierilor militari, incendiul era localizat de către pompierii voluntari, fiind afectată o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi din acoperişul brutăriei.

Acţionează pentru stingerea incendiului un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din Lunca de Jos şi Lunca de Sus, precizează ISU Harghita.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt