Incendiu puternic în Secheii Braşovului. Două din trei case au ars în totalitate

Incendiu puternic în Secheii Braşovului. Două din trei case au ars în totalitate
Un echipaj SMURD, pompieri si politisti, iau parte la recuperarea unei batrane lovita de un camion pe bulevardul Uverturii din Bucuresti, miercuri 17 iunie 2020. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Două case au fost mistuite de foc aproape în totalitate şi acoperişul unui al treilea imobil a ars într-un incendiu care a izbucnit, vineri noaptea, în cartierul Schei din municipiul Braşov.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, la incendiu au fost mobilizate 6 autospeciale cu apă şi spumă, una de salvare la înălţime şi un echipaj SMURD.

Potrivit pompierilor, accesul în zonă - una cu străzi înguste, în mare parte în pantă - s-a făcut cu dificultate.

"Când au ajuns echipajele la faţa locului, trei case erau cuprinse de flăcări şi exista pericolul de extindere şi la alte proprietăţi situate în imediata apropiere. S-a intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului, iar accesul în zonă s-a făcut cu dificultate. După o luptă cu flăcările de aproximativ cinci ore, incendiul a fost lichidat. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. (...) S-a reuşit localizarea incendiului înainte ca acesta să se extindă şi la alte case din apropiere", a precizat ISU Braşov.

Două case au ars în proporţie de 90% şi acoperişul celei de-a treia.

Totodată, două persoane, proprietari ai unor case la care exista pericol de extindere a incendiului, au suferit atac de panică şi au fost asistate medical la faţa locului de către personalul SMURD, a menţionat sursa citată.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt