Îngrijorare: Dincolo de India, tot mai multe ţări din Asia sunt devastate de un nou val al pandemiei

Îngrijorare: Dincolo de India, tot mai multe ţări din Asia sunt devastate de un nou val al pandemiei

Pe măsură ce India se afundă în catastrofa provocată de coronavirus, un nou val de infecţii cuprinde cu repeziciune tot mai multe ţări din Asia de Sud şi de Sud-Est, unele dintre ele - destinaţii turistice consacrate - confruntându-se cu cele mai rele situaţii de la începutul pandemiei, relatează CNN.

OMS a anunţat miercuri că în India se înregistrează aproape jumătate din numărul total de noi îmbolnăviri şi un sfert din decesele raportate în decurs de o săptămână la nivel mondial.

Însă cazurile au crescut accelerat şi în ţările din jurul Indiei, începând cu Nepal, în nord, până în Sri Lanka şi Maldive, în sud.

Iar acum deja nu mai este vorba doar de vecinii Indiei. Boala se răspândeşte şi mai departe în Asia de Sud-Est, cazurile crescând semnificativ în Thailanda, Cambodgia şi Indonezia, unde este o presiune enormă pe sistemul medical. Unele dintre aceste ţări deja au cerut asistenţă internaţională. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt