INSP: Doar 1,3% dintre vaccinaţi s-au infectat cu Covid-19

INSP: Doar 1,3% dintre vaccinaţi s-au infectat cu Covid-19

Adriana Pistol, şefa Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, a informat vineri că doar 1,3% dintre persoanele vaccinate s-au infectat cu Covid-19. Pentru cele mai multe dintre acestea fie nu trecuse timp suficient pentru a dezvolta imunitate, fie au fost confirmate la un interval de peste 120 de zile, adică peste patru luni după administrarea celei de-a doua doze, a explicat aceasta, în cadrul unei conferinţe de presă. 

"Din numărul total de cazuri confirmate până în prezent, postvaccinare cei care au făcut doar o singură doză s-au infectat într-un număr de 28.929 ceea ce reprezintă un procent de 0,54% dintre cele aproximativ 5,3 milioane de persoane vaccinate în România. 53,56% dintre aceştia s-au infectat în primele 14 zile după ce au primit prima doză, ceea ce ne permite să tragem concluzia că este foarte posibil că nu fusese timp suficient să dezvolte imunitate. Dintre persoanele care au primit două doze de vaccin, 38.604 s-au îmbolnăvit, ceea ce reprezintă 0,72% din totalul persoanelor vaccinate. Acestea au fost confirmate la un interval de peste 120 de zile (peste patru luni) după administrarea celei de-a doua doze", a declarat Pistol, la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt