Internetul a fost întrerupt în nord-estul SUA. Instituții guvernamentale și companii financiare sunt afectate – Focus Prima TV

Internetul a fost întrerupt în nord-estul SUA. Instituții guvernamentale și companii financiare sunt afectate

Utilizatorii din nord-estul SUA și de pe coasta de est au avut întreruperi la conexiunea de internet, marți, pe măsură ce tot mai mulți încercau să se conecteze la Google, YouTube, Zoom, printre altele, și la servicii esențiale pentru muncă, potrivit Reuters.

Furnizorul de internet Verizon a anunțat, pe Twitter, că există o întrerupere a fibrei din Brooklyn, New York, însă nu este clar dacă acea problemă este responsabilă de întreaga întrerupere, potrivit AP.

Oamenii au publicat pe Twitter mesaje în care spun că au probleme cu conexiunea la diferite servicii online din Washington până în Boston, o arie mare care include servicii guvernamentale esențiale, precum și mari companii financiare.

Întreruperea afectează marii furnizori de internet și servicii tip cloud precum și mari site-uri precum Google și Facebook.

Amazon, a cărei divizii de servicii de internet alimentează mai multe servicii online, a indicat că rețeaua sa nu este cauza problemei.

“Investigăm problema de conexiune cu un furnizor de internet, ce afectează în principal Coasta de Est a SUA, în afara Rețelei (de Servicii Web Amazon)”, a scris, marți dimineața, compania, într-un mesaj public. “Investigăm problema cu un furnizor extern de internet”.

Întreruperile de pe Coasta de Est au început la ora locală 11:25 iar recuperarea a început la 12:37, potrivit lui Doug Madory, director de Analiză a Internetului în cadrul Kentic, o companie de monitorizare a internetului. El a transmis că a existat o scădere de 12% în volumul de trafic la Verizon.

Madory a spus că nu știa încă dacă alți furnizori au fost afectați.

Total
0
Shares
Total
0
Share