Intervenţie îngreunată de lege

Intervenţie îngreunată de lege

Pensionarul autor al dublei crime de la Oneşti a fost detubat şi este conştient. Medicii au extras nouă gloanţe din trupul bărbatului. Criminalul este păzit în permanenţă de patru poliţişti înarmaţi. Legat de intervenţia trupelor speciale, se pare că tocmai legea i-a împiedicat pe poliţişti să acţioneze
rapid în cazul de la Oneşti, spun specialiştii. Însă, nu există scuze pentru faptul că timp de cinci ore nu au reuşit să intre în casă. Mai mult, negocierea a fost prost făcută, iar de aici a pornit lanţul tragediilor.

Era ora 11 şi 55 de minute în momentul în care poliţiştii au ajuns la apartamentul din Oneşti. Scenele în care agresorul îşi ameninţa ostaticii cu cuţitul la balcon au şocat o ţară întreagă.

Cinci ore le-a luat oamenilor legii să intre în casa în care şi-au pierdut viaţa cele două victime.

În tot acest timp, călăul a sunat de 4 ori la 112. Mai exact, 40 de minute de discuţii fără rost. Când ceasul a arătat ora 16 şi 50 de minute, poliţiştii au reuşit să intre în casă. Asta după ce au stat trei ore în faţa
uşii.

Sindicaliştii Europol spun că România nu are nici măcar un negociator bine pregătit. Din anul 2017 nu au mai fost organizate astfel de cursuri.

Chiar şi în anul 1995 lucrurile se mişcau mai repede. O poveste asemănătoare a fost atunci rezolvată într-o oră.

Dacă dăm timpul înapoi ne dăm seama că aproape la fel s-a acţionat şi la Caracal iar poliţiştilor le este teamă de… birocraţie.

La Oneşti…criminalul a fost împuşcat de poliţişti într-un final, dar după ce deja îi omorâse pe cei doi bărbaţi. Acum medicii au extras nouă gloanţe din trupul bărbatului. A fost transferat la terapie intentisivă şi este posibil ca mâine să fie audiat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt