Iohannis: În aceste vremuri dificile, misiunea justiţiei de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor a rămas la fel de actuală şi de importantă/ Într-o Românie europeană, nimeni nu este mai presus de lege

Iohannis: În aceste vremuri dificile, misiunea justiţiei de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor a rămas la fel de actuală şi de importantă/ Într-o Românie europeană, nimeni nu este mai presus de lege

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la şedinţa de bilanţ a CSM, că, în ciuda anului dificil pe care-l traversăm, justiţia trebuie să asigure în continuare respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. ”Într-o Românie europeană, nimeni nu este mai presus de lege”, a afirmat preşedintele, referindu-se la mesajul transmis în acest sens de către români, la referendumul din 2019.

”Ne revedem într-un context total atipic (...) în acest an marcat de pandemia de CIVID 19. Confunaaţi cu o criză sanitară de amploare, fără precedent, am fost cu toţii nevoiţi să ne adaptăm. Răspunsul la această situaţie dramatică, în care sănătatea românilor este pe primul loc, nu este deloc simplu”, a afirmat Klaus Iohannis, joi, la şedinţa CSM. Preşedintele consideră că, ”în aceste vremuri dificile, misiunea justiţiei de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor a rămas la fel de actuală şi de importantă”. ”Într-o Românie europeană, nimeni nu este mai presus de lege, iar justiţia trebuie să funcţioneze la întreagasa capacitate (...) Prin votul de la referendumul din 2019, românii au transmis un puternic semnal că independenţa justiţiei şi buna sa funcţionare nu sunt lucruri negociabile, ci coordonatele dezvoltării unei Românii europone”, a declarat preşedintele.

Afla mai multe desprejustitielegepresedintetop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt