Iohannis: Războiul din Ucraina înseamnă o profundă criză umanitară. Sunt devastatoare dramele a milioane de ucraineni care sunt nevoiţi să-şi părăsească ţara aflată sub bombardamente

 Iohannis: Războiul din Ucraina înseamnă o profundă criză umanitară. Sunt devastatoare dramele a milioane de ucraineni care sunt nevoiţi să-şi părăsească ţara aflată sub bombardamente

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi într-o declaraţie de presă comună cu preşedintele Guvernului spaniol Pedro Sánchez, că războiul din Ucraina înseamnă o profundă criză umanitată şi are efecte devastatoare asupra ucrainenilor care au fost nevoiţi să părăsească ţara în urma invaziei Rusiei.

„Îmi face o deosebită plăcere să urez bun venit la Bucureşti Preşedintelui Guvernului Regatului Spaniei, domnul Pedro Sánchez. Bienvenido a Bucarest, Pedro! Am avut discuţii consistente cu privire la subiecte de importanţă majoră, mai ales în contextul actual de securitate.  România şi Regatul Spaniei au dezvoltat de-a lungul timpului legături puternice, iar între cetăţenii noştri există, fără nicio îndoială, legături de prietenie autentică şi durabilă. Comunitatea română din Regatul Spaniei, a doua cea mai mare comunitate a noastră, este foarte bine integrată şi are un rol semnificativ în viaţa economică şi socială a statului spaniol. I-am mulţumit cu acest prilej Preşedintelui Sánchez pentru susţinerea oferită constant cetăţenilor români care trăiesc şi muncesc în Spania.   Subiectul principal al întâlnirii noastre de astăzi a vizat, desigur, războiul din Ucraina şi implicaţiile sale profunde, nu numai în planul securităţii euroatlantice, dar şi în cel al gestionării situaţiei umanitare şi al evoluţiilor în domeniul energiei. Am discutat toate aceste aspecte, inclusiv în pregătirea reuniunilor Consiliului European şi Summitului NATO de săptămâna viitoare de la Bruxelles”, a afirmat Klaus Iohannis.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt