Iohannis salută anunţul lui Macron privind disponibilitatea Franţei de a participa la prezenţa militară avansată a NATO în România şi "anunţul explicit" al lui Biden de a spori prezenţa militară americană, dacă situaţia de securitate se deteriorează

Preşedintele Klaus Iohannis salută, în mesaje transmise pe Twitter, anunţul preşedintelui francez Emmanuel Macron privind disponibilitatea acestei ţări de a participa la prezenţa militară avansată a NATO în România şi "anunţul explicit" al şefului statului american, Joe Biden, privind sporirea prezenţei militare americane, "dacă situaţia de securitate se deteriorează". 

"Salut cu căldură anunţul preşedintelui Emmanuel Macron despre disponibilitatea Franţei de a participa la prezenţa militară avansată a NATO în România. Astfel, parteneriatul strategic România-Franţa va fi întărit pe flancul oriental, în regiunea Mării Negre", a scris Iohannis pe Twitter, în limba franceză.

Ulterior, el a transmis un mesaj în limba engleză, în care salută "anunţul explicit al preşedintelui Joe Biden de a spori prezenţa militară americană în România, pe Flancul Estic, dacă situaţia de securitate se deteriorează mai departe. Parteneriatul strategic româno-american şi solidaritatea NATO sunt foarte puternice".

Afla mai multe desprebideniohannismacronnatotrupe
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt