Ion Caramitru, emblema teatrului românesc

Ion Caramitru, emblema teatrului românesc

Ion Caramitru s-a aflat în faţa publicului peste 60 de ani. A fost actor de teatru şi film, regizor, dar şi politician. Cele mai frumoase amintiri pe care românii le au cu marele artist se leagă de piese de teatru sau filme precum Liceenii, Luchian sau Pădurea Spânzuraţilor.

Un mare recitator, un mare interpret de poezie românească. Aşa şi-l vor aminti românii pe Ion Caramitru. Marele actor a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale în 1964, şi a debutat la Teatrul Bulandra cu rolul principal în Hamlet de William Shakespeare. A jucat în peste 40 de filme de lung metraj, făcându-şi debutul cu rolul secundar în Pădurea spânzuraţilor.

Printre cele mai cunoscute roluri sunt Vive în Dimineţile unui băiat cuminte, Ştefan Luchian în Luchian şi Socrate în seria Liceenii.

Ion Caramitru a fost o figură emblematică a Revoluţiei din 1989. El a anunţat căderea regimului Nicolae Ceauşescu, alături de poetul Mircea Dinescu.

Dupa Revolutie Ion Caramitru a intrat şi in politica. A fost ministru al culturii în perioada 1996-2000. În mai 2005, a câştigat concursul pentru funcţia de director al Teatrului Naţional Bucureşti.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt