IPS Teodosie, slujbă în biserica ilegală

IPS Teodosie, slujbă în biserica ilegală

O biserică ce trebuie demolată pentru că a fost construită ilegal pe un trotuar, împarte Constanţa în două. Astăzi ar fi
trebuit să vină buldozerele. Într-un gest disperat, Arhiepiscopul Teodosie a slujit Liturghia chiar în lăcaşul de cult care trebuia pus la pământ şi i-a afurisit pe cei care au pus gând rău Casei Domnului.

De mărimea unei case, cu sfeşnice în faţa uşii. Aşa arată Biserica Izvorul Tamăduirii, lacaş de cult aflat pe trotuarul
unui important bulevard din Constanţa. A fost construit ilegal în urmă cu 2o de ani, fără să se fi emis vreo autorizaţie de
construcţie. Arhiepiscopia Tomisului a fost înştiinţată încă din decembrie anul trecut că este obligată să demoleze construcţia. Însă feţele bisericeşti şi-au exprimat intenţia de a o muta cu totul şi de a ataca decizia instanţei. Chiar dacă
aceasta este definitivă şi irevocabilă

Odată cu trecerea anilor, lăcaşul sfânt a căpătat şi supranumele de “biserica de pe trotuar”. Arhiepiscopia
Tomisului este obligată să demoleze biserica pe bani proprii.

Înalt PreaSinţitul Teodosie continuă să se opună demolării şi anunţă că va organiza o prezenţă continua astfel încât
buldozerele să nu poată pătrunde în clădire.

Dacă biserica nu va fi demolată conform termenilor stabiliţi, Primăria Constanţa este autorizată să desfiinţeze construcţia
care nu deţine autorizaţie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt