Iranul a început producţia vaccinului său COV-Iran Barekat

Iranul a început producţia vaccinului său COV-Iran Barekat

Iranul a început marţi producţia în masă a vaccinului său anti-COVID-19 dezvoltat pe plan local, denumit COV-Iran Barekat, a informat agenţia de ştiri Tasnim, relatează Xinhua.

Iranul intenţionează să producă un milion de doze de COV-Iran Barekat până pe 21 mai şi circa 10 milioane de doze de vaccin vor fi furnizate până în iunie, a declarat Hojjat Niki Maleki, directorul departamentului de informaţii al Fundaţiei Barekat, care produce în masă vaccinul.

Vaccinul COV-Iran Barekat a trecut prin trei etape ale studiilor clinice, dintre care ultima a implicat 20.000 de persoane din oraşele Teheran, Bushehr, Shiraz, Karaj, Mashhad şi Isfahan, potrivit sursei citate.

agerpres.ro

Afla mai multe desprecovidiransanatatevaccin
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt