Israelul a primit primele medicamente antivirale împotriva Covid de la Pfizer

Israelul a primit primele medicamente antivirale împotriva Covid de la Pfizer

Israelul, una din ţările cu cel mai mare grad de vaccinare împotriva coronavirusului, a primit joi primul transport de pilule pentru tratamentul COVID-19 de la producătorul american Pfizer, transmite AFP.

Medicamentele "ne vor permite să trecem peste vârful valului Omicron, care urmează", a declarat premierul Naftali Bennett după aterizarea la Tel Aviv a avionului companiei El Al care a adus Pavloxid de la Liege, din Belgia.

Ministerul israelian al Sănătăţii nu a răspuns imediat la solicitarea AFP de a preciza numărul de pilule din primul transport.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) a autorizat săptămâna trecută tratamentul comercializat de Pfizer sub denumirea de Pavloxid, care reduce cu 88% spitalizările şi decesele pacienţilor cu risc ridicat, dacă este administrat în primele cinci zile de la apariţia simptomelor de COVID-19. Testele clinice care atestă eficienţa au fost făcute pe mai mult de 2.200 de persoane.

"Este un element cheie, alături de vaccin şi de mască, în strategia care are ca obiectiv de a curma valul de Omicron", a declarat epidemiologul Ran Balicer, director pentru inovare al casei de asigurări de sănătate Calit din Israel. După părerea sa, tratamentul de la Pfizer ar putea salva pacienţii cu riscul cel mai ridicat de a prezenta simptome grave legate de coronavirus. Pentru acestea, "medicamentul ar putea reduce dramatic riscurile, dacă infectarea este detectată rapid, ceea ce va permite şi reducerea presiunii asupra spitalelor", a precizat expertul.

Autorităţile israeliene au înregistrat miercuri aproape 4.000 de cazuri noi de COVID-19, cel mai ridicat bilanţ din septembrie până acum. Numărul de spitalizări nu a crescut însă pe măsură.

De luni, în Israel au început testele clinice pentru stabilirea eficienţei unei a patra doze de vaccin împotriva coronavirusului.

Premierul Bennett a declarat săptămâna trecută că toţi israelienii în vârstă de peste 60 de ani, precum şi personalul medical vor avea dreptul la a patra doză. Măsura nu a fost deocamdată aprobată de Ministerul Sănătăţii.

Joi, el şi-a exprimat satisfacţia faţă de realizările ţării sale în lupta cu epidemia: "Aşa cum am fost primii din lume care au administrat a treia şi a patra doză de vaccin, suntem în continuare primii, oferind pilule cetăţenilor israelieni".

Circa 4,2 milioane din cei 9,3 milioane de locuitori ai Israelului, adică peste jumătate din adulţi, au primit până acum trei doze de vaccin. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt