Izolarea din pandemie, motiv de sinucidere

Izolarea din pandemie, motiv de sinucidere

Numărul cazurilor de sinucidere a crescut de când a început pandemia, iar specialiştii cred că izolarea a fost un factor determinant. Închişi în case oamenii au dezvoltat anxietăţi şi chiar depresie. La Iasi, spre exemplu, doar în ultimele 3 zile şi-au luat viaţa 5 persoane. Specialistii ne sfătuiesc ca în această perioadă să fim mai receptivi la cei din jur, care în spatele unui zâmbet pot ascunde o durere.

De la începutul anului, în judeţul Iaşi au fost peste 10 tentative de sinucidere la persoane de varste diferite. Cele mai frevcente insa au apărut la cei aflaţi în jurul vârstei de 35 de ani. Specialisti spun că oamenii resimt o presiune mult prea mare, atat la job, cat si în familie.

Medicii cred că multe dintre aceste tentative de suicid, reuşite sau nu, puteau fi evitate.

Cei care scapă cu viaţă după o tentativă de sinucidere sunt transferaţi la Institutul de Psihiatrie Socola pentru tratament şi nvestigaţii O parte dintre ei au tulburări afectivo-depresive, iar alţii sunt dependenţi de droguri.

Mulţi dintre cei care ajung să-şi dorească să îşi ia viaţa maschează foarte bine durerea interioară pe care o simt. Puţini cer ajutor şi apelează la un psiholog sau la psihiatru.

Specialistii consideră că un rol esential in a preveni cazurile de suicid il are familia. Dacă cei apropiaţi observă schimbări de comportament trebuie să intervină rapid.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt