Japonia recurge la automatele de vânzare pentru a facilita accesul la testele PCR

Japonia recurge la automatele de vânzare pentru a facilita accesul la testele PCR

Japonia, ţara unde automatele de vânzare sunt ultra-răspândite, vrea să profite de acest lucru ca o soluţie pentru a distribui un număr cât mai mare de teste PCR, transmite Reuters.

Din dorinţa de a conserva forţa de muncă umană şi resursele spitalelor, Guvernul de la Tokyo efectuează doar 40.000 de teste de tip PCR pe zi, adică aproximativ un sfert din capacitatea totală de testare, şi restricţionează testele pentru persoanele care au simptome sau au şanse mari să fie infectate. Acest lucru a obligat publicul să se bazeze pe clinicile private sau să cumpere teste PCR prin alte mijloace.

Automatele de vânzare care să vândă kituri de testare oferă consumatorilor şansa de a evita clinice aglomerate sau să aibă de aşteptat pentru o programare, susţine Hideki Takemura, directorul unei clinici de ORL care a instalat deja şapte automate de vânzare pentru testele PCR în regiunea Tokyo.

"Japonia efectuează un număr ridicol de mic de teste PCR şi rezultatul este că din ce în ce mai mulţi oameni nu pot spune dacă au gripă sau coronavirus. Fără teste PCR nu este posibil un diagnostic şi cred că ar trebui să facem mai mult pentru ca oamenii să fie diagnosticaţi şi izolaţi devreme", spune Hideki Takemura. Potrivit acestuia, la prima introducere a automatelor de vânzare de teste PCR, răspunsul publicului a fost unul uriaş astfel că automatele au trebuit să fie golite de bani de două ori pe zi.

Fiecare automat conţine aproximativ 60 de kituri de teste care se vând pentru 4.500 de yeni (40 de dolari) fiecare. Clienţi trimit probele de salivă prin poştă pentru procesare.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt