Joe Biden a semnat 17 decrete în prima zi ca preşedinte. SUA revin în Acordul pentru climă de la Paris şi în OMS

Joe Biden a semnat 17 decrete în prima zi ca preşedinte. SUA revin în Acordul pentru climă de la Paris şi în OMS

În primele ore după ce a devenit preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden a semnat 17 decrete prezidenţiale. Primul a făcut obligatorii purtarea măştii şi păstrarea distanţei în toate clădirile federale. Celelalte au inversat o serie de decizii luate de Donald Trump: a demarat procedura de revenire a Statelor Unite în Acordul de la Paris şi a blocat retragerea din Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Alte măsuri vizează oprirea construcţiei zidului de la frontiera cu Mexicul şi protejarea tinerilor imigranţi.

„Cred că unele lucruri pe care le vom face vor fi îndrăzneţe şi vitale şi nu e alt moment mai bun să începem decât astăzi. Voi începe prin a-mi respecta promisiunile făcute poporului american. Avem multe de făcut. Acestea sunt doar decrete prezidenţiale, sunt importante, dar avem nevoie de legislaţie pentru multe dintre lucrurile pe care le vom face. Primul ordin pe care îl voi semna are legătură cu pandemia de COVID-19 şi va impune, după cum am tot spus, purtarea măştilor, păstrarea distanţei fizice în clădirile federale şi în mijloacele de transport care fac legătura între state şi aşa mai departe. Este primul pe care îl semnez”, a declarat Joe Biden.  

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt