Judecătoarea Corina Corbu - singurul candidat înscris pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi - Focus Prima TV

Judecătoarea Corina Corbu – singurul candidat înscris pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi

Judecătoarea Corina-Alina Corbu, actualul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), este singurul candidat care s-a înscris în procedura de ocupare a acestei funcţii, potrivit listei publicate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Conform calendarului, ultima zi de depunere a candidaturilor a fost luni, urmând ca până pe data de 2 iunie să fie depus proiectul privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere.

Începând cu data de 8 iunie, Secţia pentru judecători a CSM poate dispune analizarea candidaturilor şi aprobarea susţinerii interviului.

În scrisoarea de intenţie adresată preşedintelui CSM, Marian Budă, Corina Corbu spune că pe parcursul celor aproape trei ani în care a coordonat managementul Înaltei Curţi, aceasta a cunoscut “transformări importante”, dintre care unele şi-au găsit motivaţia în necesitatea de adaptare la o perioadă cu caracter extraordinar pe care a traversat-o atât sistemul judiciar, cât şi întreaga societate, dar cele mai multe au fost necesare tocmai pentru creşterea calităţii activităţii instanţei, a transparenţei acesteia şi, nu în ultimul rând, a refacerii relaţiei cu cetăţeanul, precum şi cu reprezentanţii celorlalte profesiuni juridice.

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share