La Stampa: AstraZeneca ascunde 30 de milioane de vaccinuri în Italia. Cum au fost descoperite dozele

La Stampa: AstraZeneca ascunde 30 de milioane de vaccinuri în Italia. Cum au fost descoperite dozele

Autorităţile italiene au descoperit 29 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca într-un depozit dintr-un oraş din apropiere de Roma, scrie Politico, preluând La Stampa. Potrivit cotidianului italian, dozele provin de la fabrica Halix din Olanda, care nu are încă autorizaţie de producţie pentru UE, şi urmau să ajungă în Marea Britanie.

La Stampa citează surse din cadrul UE, care susţin că vaccinurile erau destinate iniţial Marii Britanii. Dar exportul a fost stopat după ce blocul comunitar a introdus un mecanism de blocare a exporturilor.

Ziarul italian precizează că este vorba despre o cantitate pentru care se luptă Bruxellesul şi Londra, în contextul în care, pentru UE, „o astfel de cantitate este mai mult decât dublă faţă de dozele primite până în prezent din partea companiei anglo-suedeze” (16,6 milioane de doze), în timp ce, pentru britanici, această cantitate de vaccinuri „este obligatorie pentru a garanta a doua doză de vaccin pentru circa 15 milioane de cetăţeni”.

Ziarul italian scrie că AstraZeneca nu a alertat UE în privinţa dozelor, care erau ţinute într-un depozit din oraşul Agnani, la 40 km de Roma. Însă comisarul european pentru piaţa internă Thierry Breton, care a vizitat fabrica de vaccinuri de la Halix, în Olanda, s-a interesat unde ajung dozele produse aici, după care a luat legătura cu autorităţile italiene să se intereseze. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt