Liderii PSD speră ca Dragnea să nu se întoarcă în partid: „Cred că îşi doreşte multă linişte. Are şi probleme de sănătate”

Liderii PSD speră ca Dragnea să nu se întoarcă în partid: „Cred că îşi doreşte multă linişte. Are şi probleme de sănătate”
Inquam Photos / Octav Ganea

Primele reacţii din Partidul Social Democrat după eliberarea lui Liviu Dragnea au fost unele mai degrabă rezervate, în care liderii partidului vorbesc despre „linişte” şi „viaţă privată”. Purtătorul de cuvânt al PSD Radu Oprea a spus la Digi24 că statutul partidului nu îi permite lui Liviu Dragnea să revină în PSD, în timp ce preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, spune că Liviu Dragnea a avut „o perioadă grea” şi „cu siguranţă acum are nevoie de linişte”. La ieşirea din penitenciar, fostul lider al PSD a criticat partidul despre care a spus că este condus „de laşi”. Dragnea nu a exclus, însă, revenirea în viaţa politică.

Majoritatea reacţiilor venite din PSD, cu câteva excepţii, au fost unele care sugerau că fostul preşedinte al partidului Liviu Dragnea nu este binevenit în „noul PSD”.

„Nu voi comenta declaraţiile domniei sale. Este o persoană privată şi are tot dreptul să îşi exprime opinii personale. Noul PSD va continua să fie preocupat de problemele reale ale românilor”, a scris preşedintele PSD Marcel Ciolacu, pe Facebook.

„Noul PSD merge mai departe cu reconstrucţia şi nu îşi modifică direcţia în funcţie de puncte de vedere, chiar dacă vin de la un fost preşedinte”, a spus şi preşedintele Consiliului Naţional, Vasile Dîncu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt