Lista de măsuri a Guvernului e jenantă şi decuplată de realitate

Lista de măsuri a Guvernului e jenantă şi decuplată de realitate
Inquam Photos / Octav Ganea

Lista de măsuri a Guvernului e jenantă şi decuplată de realitate, consideră preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă.

"De luni de zile, le cerem să reducă deficitul bugetar, să domolească morişca împrumuturilor: ca să ţină inflaţia sub control. Ce ne propun astă-seară? Încă mai multe creşteri de cheltuieli. Şi în compensare nişte promisiuni deşarte. Vor colecta mai bine. Vor accelera PNRR-ul de care îşi bat joc. Cea mai sfidătoare: de la 1 iulie se opresc angajările la stat. Adică după frenezia angajărilor şi sinecurilor din ultimele 8 luni, îşi mai dau încă o lună să mai bage cât mai pot. Se lasă de fumat de luni, cum ar veni", a scris Drulă, luni seara, pe pagina sa de Facebook.

În opinia sa, "perspectivele şi prognozele de frânare a economiei sunt ignorate de guvern".

"Ca să fie minciuna completă, vedeţi cum au propus reducerea cheltuielilor. Zic pompos că le reduc cu 10%, cu câteva excepţii, care sunt, de fapt, o lungă listă de excepţii. În final, singurele cheltuieli pe care promit că le reduc cu 10% sunt cele pentru bunuri şi servicii (un capitol relativ mic, ~13% din bugetul general consolidat). Între timp, perspectivele şi prognozele de frânare a economiei sunt ignorate de guvern. Ciucă nu înţelege economie, iar lui Ciolacu nu-i pasă. Iresponsabilii ăştia, patronaţi de Iohannis, ne duc cu toată viteza înainte spre faliment", susţine liderul USR.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt