Locuinţe măturate de ape

Locuinţe măturate de ape
ISU Bihor

Ploile care au căzut neîncetat în ultimele zile au făcut ravagii în aproape toată ţara! Bilanţul este dramatic: case inundate, animale luate de ape şi străzi blocate de copacii smulşi de furtună. Şi dacă în mare parte din ţară, inundaţiile au fost cele care au creat probleme, pe Transfăgărăşan este iarnă în toată regula, iar stratul de zăpadă măsoară chiar şi 8 metri!

Mai multe gospodării au fost afectate de inundaţii puternice într-o comună din judeţul Botoşani. Locuitorii din Drăguşeni s-au trezit cu gardurile doborâte de puhoaie şi cu apa în casă.

Iar acolo unde ploile nu au creat probleme, vântul a făcut ravagii. În judeţul Suceava o furtună puternică a răsturnat un TIR încărcat cu marfă. Din fericire, şoferul camionului a scăpat teafăr din accident, însă a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru îndepăratarea maşinii de pe carosabil.

În oraşul Galaţi, furtuna a smuls mai mulţi copaci din rădăcini. Arboriiau blocat câteva străzi şi intersecţii în oraşul de pe Dunăre.

Probleme au fost şi în judeţul Iaşi, acolo unde pompierii au intervenit pentru a evacua apa din curţile localnicilor.

Stratul consistent de zăpadă dar şi ceata densă îngreunează munca drumarilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt