Locuri de muncă pentru toată lumea – Focus Prima TV

Locuri de muncă pentru toată lumea

Știm deja că în România persoanele cu dizabilități au mai puține șanse să își găsescă un loc de muncă! Societatea le respinge fără să le dea măcar o șansă. Însă, există și oameni cu suflet mare care nu țin cont de problemele fizice și care le angajează. În Iași de exemplu persoanele care s-au născut cu anumite probleme au ocazia să muncească și să se integreze în societate.

La Iași, funcționează cea mai mare firmă din România, unde cel puțin 30% din numărul total al angajaților sunt persoane cu handicap. Aici, tinerii cu dizabilități, cei care provin din centrele Direcțiilor de Asistență Socială și Protecție a copiilor, dar și cei din familii defavorizate găsesc șansa unui loc de muncă. Irina are 30 de ani și lucrează în această unitate de 10 ani. Este pasionată de croitorie încă din școală și acum
face zilnic finisaje pentru bluze sau salopete, într-unul din cele două ateliere de croitorie de aici. Este tare mândră că este angajată și spune că nimic nu e mai frumos decât viața de aici.

În atelierul de legătorie, am întâlnit o altă tânără căreia bucuria i se citește pe față atunci când vorbește de meseria pe care o practică.

Președintele fundației ADV România spune că va căuta în continuare oportunități pentru persoanele cu dizabilități sau cele care provin din medii vulnerabile.

Numărul persoanelor cu dizabilități din România depășește 852 de mii de persoane, arată un studiu realizat anul trecut, iar la nivel global aproximativ 15% din populația lumii se confruntă cu o dizabilitate. La nivel național, cifrele mai arată că doar 17% dintre aceste persoane și-au putut găsi un loc de muncă.

Total
0
Shares
Total
0
Share