Lotul de gimnastică artistică se va antrena la București pentru Campionatele Europene de la Basel – Focus Prima TV

Lotul de gimnastică artistică se va antrena la București pentru Campionatele Europene de la Basel

Lotul olimpic feminin de gimnastică artistică al României, care se antrenează în mod normal la Deva, se va pregăti la Bucureşti începând cu 1 februarie pentru Campionatele Europene de la Basel (21-25 aprilie), anunţă Federaţia Română de Gimnastică (FRG) într-un comunicat de presă publicat, vineri, pe site-ul său oficial.

“Luna aprilie reprezintă momentul adevărului în ceea ce priveşte calificarea gimnaştilor români la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În perioada 21-25 aprilie, la Campionatele Europene de la Basel, Federaţia Româna de Gimnastică va înscrie în competiţie, atât la feminin, cât şi la masculin, sportivi care vor concura pentru obţinerea locului eligibil. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Federaţia Româna de Gimnastică a hotărât ca lotul olimpic şi naţional de la Deva – Silviana Sfiringu, Ioana Stănciulescu, Maria Holbură, Daniela Trică şi Antonia Duţă, împreună cu antrenorii Liliana Cosma, Nicolae Forminte şi Florin Cotuţiu – să se mute la Bucureşti, pentru antrenamente centralizate la sala clubului Dinamo, alături de Larisa Iordache, care va fi pregătită de Lăcrămioara şi Cristian Moldovan. Va fi un program comun de pregătire, supervizat săptămânal de antrenorii federali Corina Moroşan şi Angela Cacovean. Antrenamentele comune vor începe, în sala clubului Dinamo, luni, 1 februarie la ora 16:30”, se arată în comunicatul citat.

Preşedinta FRG, Carmencita Constantin, a declarat că decizia de a efectua acest stagiu de pregătire la Bucureşti este una temporară.

“Am luat decizia de a le aduce în cantonament la Bucureşti pe componentele lotului de la Deva, gimnaste aflate, cu excepţia Mariei Holbură, în primul an de seniorat, pentru a se pregăti alături de liderul echipei României, Larisa Iordache, având ca scop întărirea spiritului de echipă, o mai bună comunicare între gimnaste şi mai ales, îndeplinirea obiectivelor stabilite atât pentru Campionatele Europene, unde sperăm să mai calificăm o gimnastă, cât şi pentru o participare cât mai bună la JO de la Tokyo. Este o decizie temporară, până la Campionatele Europene de la Basel, când sperăm să mai obţinem un loc la Jocurile Olimpice. Fetele vor face în continuare cursurile şcolare online, iar cazarea lor şi a antrenorilor va fi la Hotel Marshal. Este o acţiune care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Clubului Dinamo, al COSR şi al hotelului Marshal”, a afirmat preşedinta.

România are calificaţi până acum doar doi gimnaşti la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Marian Drăgulescu (sărituri) şi Maria Holbură (individual compus).

Sursa: Agerpres

Total
0
Shares
Total
0
Share