Lovituri aeriene israeliene asupra Siriei după un tir de rachetă spre sudul Israelului

Lovituri aeriene israeliene asupra Siriei după un tir de rachetă spre sudul Israelului

Armata israeliană a anunţat joi dimineaţă devreme că a efectuat lovituri aeriene asupra Siriei după un "tir de rachetă" din această ţară care a căzut în deşertul Negev (sud), în apropierea unei instalaţii nucleare israeliene care este considerată secretă, relatează France Presse.

"O rachetă sol-aer identificată ca venind din Siria a căzut în Negev. Ca represalii, în urmă cu câteva minute, armata israeliană a lovit bateria de la care a fost lansată racheta şi alte baterii de rachete sol-aer siriene", a declarat armata israeliană într-un scurt mesaj.

Potrivit agenţiei oficiale de presă siriene Sana, armata israeliană a lansat rachete de pe înălţimile Golan "către poziţii din vecinătatea Damascului".

"Bateria noastră de apărare antiaeriană a interceptat rachetele şi a doborât majoritatea lor în această agresiune ce a provocat rănirea a patru soldaţi şi unele pagube materiale", a adăugat agenţia siriană, citând o sursă militară locală.

Mai devreme în timpul nopţii, armata israeliană a anunţat că sirenele de avertizare cu privire la potenţiale atacuri au răsunat în apropierea satului beduin Abu Qrenat, situat la câţiva kilometri de centrala de la Dimona.

Israelul nu a recunoscut niciodată că dispune de un arsenal nuclear, dar experţi străini, bazându-se în special pe mărturiile lui Vanunu (Mordechai Vanunu, inginer nuclear israelian care a lucrat în complexul secret - n.r.), susţin că statul israelian are între 100 şi 300 de focoase nucleare, aminteşte AFP.

De la izbucnirea războiului în Siria în 2011, Israelul a efectuat sute de lovituri împotriva poziţiilor puterii siriene şi aliaţilor săi, trupele iraniene şi luptători libanezi Hezbollah.

Israelul susţine că încearcă astfel să împiedice ca principalul său duşman, Iranul, să se implanteze în Siria, o ţară cu care statul israelian se învecinează. În timp ce armata israeliană a efectuat sute de lovituri în Siria, ea rareori a recunoscut public aceste lovituri.

De asemenea, cele mai multe tiruri din Siria au fost interceptate de scutul antirachetă israelian "Domul de Fier", fără a ajunge în sudul Israelului.

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despreatacisraelrachetasiria
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt