Lumea o deplânge pe Regina Elisabeta a II-a

Lumea o deplânge pe Regina Elisabeta a II-a

Moartea Reginei lasă o lume întreagă îndurerată. Din Veneţia şi până în Fiji, suverana Elisabeta a II a este în inima şi în gândul celor care s-au grăbit să îi aducă un ultim omagiu.

Dacă pe străzile din Veneţia se auzea „God save the Queen ” ca un ultim omagiu adus Reginei Marii Britanii, în Paris, luminile Turnului EIffel au fost stinse, în semn de doliu. La Berlin, flori şi lumânări au fost aduse în faţa ambasadei Regatului Unit.

La Bruxelles steagul de pe clădirea Comisiei Europene şi de pe cel al Comisiei Europene a fost coborât în semn de omagiu adus Reginei. În Statele Unite, Empire State Building a fost luminat în culoarea mov, în memoria monarhului britanic.

În Rio de Janeiro, statuia lui Iisus Mântuitorul a fost luminată în culorile drapulului britanic iar în Israel, steagul Marii Britanii a fost proiectat pe clădirea primăriei din Tel Aviv.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt