Mai multe locuri pentru pacienţii cu Covid

Mai multe locuri pentru pacienţii cu Covid

După un an de aşteptare, s-a deschis primul tronson din pavilionul care a ars la Institutul de Boli Infecţioase Matei
Balş din Capitală. 36 de locuri sunt acum disponibile pentru pacienţii infectaţi cu virusul SarsCov2. Azi, au fost internaţi acolo toţi bolnavii care au stat pe parcursul nopţii în camera de gardă. În următoarea lună urmează să fie deschis încă un etaj al pavilonului 5, cu o capacitate de 39 de paturi.

Pavilonul cinci al spitalului Matei Balş care a ars în luna ianuarie a anului 2021 a fost redeschis. Atunci patru pacienţi au murit pe loc, iar în zilele ce au urmat bilanţul deceselor a ajuns la 20. Nici până azi ancheta nu a stabilit exact care a fost cauza morţii pentru pacienţii care s-au stins la câteva zile distanţă. Dintre cei trei etaje care au ars, a fost pus în funcţiune doar unu.

În momentul izbucnirii incendiului, Institutul Matei Balş avea doar aviz de la ISU, nu şi autorizaţie. Acum, odată cu
redeschiderea unui tronson, lucrurile s-au schimbat.

Din cauza numărului foarte mare de îmbolnăviri, Institutul Matei Balş a fost supraaglomerat. Managerul speră că acum vor putea să gestioneze mult mai bine această problemă.

Ministrul Sănătăţii spune că trebuie să mai deschidă încă două etaje, dar investiţiile sunt uriaşe. Soluţia prin care
lucrările de renovare ar putea fi grăbite este una simplă. Ministerul să primească bani din PNRR. Doar că acest
proiect încă nu a fost implementat în domeniul sănătăţii.

Deschiderea tronsonului de la Insitutul Matei Balş vine ca o gură de aer proaspăt pentru medici. Zilnic sunt anunţate mii de cauzuri noi de infectare cu virusul SarsCov2. În ultimele ore au fost raportate peste 15 mii de noi îmbolnăviri. La nivel naţional, sunt internaţi aproape 10 mii de pacienţi infectaţi cu virusul SarsCov2.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt