Mai multe personalităţi din Republica Moldova - decorate de preşedintele Iohannis

Mai multe personalităţi din Republica Moldova - decorate de preşedintele Iohannis

Mai multe personalităţi din Republica Moldova care activează în domeniul culturii au fost decorate de preşedintele Klaus Iohannis cu medalia aniversară "Centenarul Marii Uniri".

Distincţia este oferită cu ocazia marcării Centenarului Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" din Chişinău, precum şi cu ocazia celebrării a 30 de ani de relaţii diplomatice între România şi Republica Moldova, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identităţii naţionale şi a răspândirii valorilor culturale româneşti, arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, persoanele decorate sunt:

* Alexandru Bantoş, redactor şef al Revistei de cultură şi ştiinţă "Limba Română";

* Nicolae Botgros, director artistic şi prim dirijor al Orchestrei Naţionale de Muzică Populară "Lăutarii";

* Nicolae Bulat, profesor, istoric şi scriitor, director al Muzeului de Istorie şi Etnografie din Soroca;

* Valentina Casian, primar al oraşului Străşeni;

* Vitalie Ciobanu, scriitor, ziarist, comentator la "Radio Europa Liberă";

* Gheorghe Cojocaru, istoric, director al Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, comentator la "Radio Europa Liberă";

* Alexandru Grecu, actor şi regizor, preşedintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova;

* Petru Hadârcă, actor şi regizor;

* Vladimir Mischevca, istoric;

* Viorica Moraru, director executiv al Complexului "Vatra Neamului";

* Ion Negrei, om politic, istoric;

* Nicolae Negru, analist politic;

* Elena Pintilei, director general al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova;

* Simion Ropot, redactor şef la Monitorul Oficial al Republicii Moldova;

* Teodora Rotaru, medic, scriitoare;

* Iulian Rusanovschi, promotor al restabilirii monumentelor istorice ridicate în perioada 1918-1940;

* Maria Sargun, cercetător bibliograf;

* Tudor Ungureanu, muzician, conducătorul ansamblului etno-folcloric Ştefan Vodă;

* Anatol Vidraşcu, CEO al Grupului Editorial "Litera", preşedinte al Institutului Cultural European;

* Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt