Mai sunt puncte în care există diferenţe de opinie între Guvern şi CE; nu am agreat pe autostrăzi, irigaţii, cultură

Mai sunt puncte în care există diferenţe de opinie între Guvern şi CE; nu am agreat pe autostrăzi, irigaţii, cultură

Există diferenţe de opinie între Guvern şi Comisia Europenă în ceea ce priveşte Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat, joi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, la Digi 24, menţionând autostrăzile, irigaţiile şi cultura.

"Sunt 350 de linii de investiţie în PNRR. Am trecut aseară cu liderii coaliţiei prin toate. În cele mai multe cazuri vorbim de o reducere a sumelor pentru că au fost cazuri în care, aşa cum ne aşteptam, nu aveam o fundamentare foarte bună a fluxurilor. Nu este nimic dramatic. M-aş abţine însă de la a da detalii pentru că aş vorbi de nişte negocieri în curs. De altfel, dacă aţi observat eu am ţinut aceste negocieri cu Comisia Europeană destul de low profile, ca să zic aşa. Adică nu am simţit nevoia să facem negocierile publice. Nicăieri, în nicio ţară, nu s-au făcut negocierile publice", a subiniat Cristian Ghinea.

El a menţionat că există un calendar pe care l-a anunţat atunci când a gândit acest proces.

"S-a făcut o consultare cu toate ministerele şi cu toate patronatele, sindicatele, ONG-urile, autorităţile locale. Am făcut o listă de priorităţi care la acel moment era la 100 şi ceva de miliarde, ceea ce arată nevoia de dezvoltare şi de investiţii a României. Apoi am făcut o primă selecţie ca să ajungem la 40 (miliarde, n.r.). Pe acestea am lucrat, le-am dezvoltat tehnic. Am început procesul de consultare cu Comisia Europeană. Am primit feedback pe toate. Şi apoi a urmat o propunere din partea noastră de a reduce din investiţii pe zonele mai problematice cu mediul, unde nu erau fixe prin recomandările de ţară şi această propunere în cea mai mare parte a ei a fost acceptată de preşedinte şi coaliţie aseară", a spus Cristian Ghinea.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt