MAI va modifica noul buletin şi va schimba „gen” cu „sex”. Pe cartea de identitate simplă vor apărea imnul, stema, drapelul şi Ateneul

MAI va modifica noul buletin şi va schimba „gen” cu „sex”. Pe cartea de identitate simplă vor apărea imnul, stema, drapelul şi Ateneul

Directorul de la Evidenţa Populaţiei, chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, a declarat vineri la Digi24 că noua carte de identitate electronică va fi modificată astfel încât menţiunea „gen” să fie înlocuită cu „sex”, iar pe blanchetă să apară şi drapelul României. Menţiunile vin după ce AUR şi lideri PNL au criticat noul document de identitate. De asemenea, Giulescu a precizat că pe cartea de identitate simplă (cea fără cip) vor apărea primele două versuri din imnul naţional, stema, drapelul, Ateneul şi brâul maramureşan. „Putem să avem şi două versiuni pe an”, a mai precizat chestorul de poliţie.

Cătălin-Aurel Giulescu, directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor: „La nivel european s-a stabilit foarte clar că în ceea ce priveşte elementele distinctive, în ceea ce priveşte genul masculin sau feminin, se aplică legislaţia naţională a statului membru. Legislaţia stabileşte foarte clar că există doar două opţiuni: F pentru feminin şi M pentru masculin. Singurul element pe care l-am preluat din regulament este această opţiune referitoare la gen.

Fiecare stat membru a avut posibilitatea să aplice dispoziţiile regulamentului. Am ales să folosim explicit termenul folosit de regulamentul Uniunii Europene, fără niciun fel de altă interpretare.

Reiterez ideea noastră, esenţa proiectului pilot a fost să vedem ce reacţii primim de la populaţie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt