MApN creşte miza: solde triplate pentru rezerviştii voluntari. Cât încasează un astfel de militar chiar dacă stă acasă

MApN creşte miza: solde triplate pentru rezerviştii voluntari. Cât încasează un astfel de militar chiar dacă stă acasă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care va asigura creşterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, prin majorarea nivelului de remunerare de trei ori şi prin eliminarea unor obligaţii sau constrângeri la care erau supuşi până acum aceşti militari.

Prin urmare, rezerviştii voluntari beneficiază de indemnizaţie de instalare egală cu solda de funcţie, la care se adaugă solda de grad şi solda de comandă, după caz, acordată la semnarea fiecărui contract cu durata de minimum 3 ani. De asemenea, remuneraţia pentru perioada în care nu participă la instruire sau misiuni se măreşte la 30 la sută din solda de funcţie. Până acum, rezerviştii voluntari primeau, cât stăteau acasă, numai 10 la sută din soldă. Conform unui mic calcul, dacă avem în vedere că în cazul unui soldat profesionist salariul lunar este de 1.857 de lei, rezervistul voluntar va avea de încasat după perioada de instrucţie, când stă acasă, aproximativ 540 de lei. Apoi, conform aceluiaşi algoritm, un subofiţer rezervist voluntar va încasa 720 de lei, iar un locotenent-colonel din categoria rezervist voluntar va avea un venit de aproape 1.200 de lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt