Marina SUA anunţă că grupul portavionului USS Theodore Roosevelt a intrat în Marea Chinei de Sud

Marina SUA anunţă că grupul portavionului USS Theodore Roosevelt a intrat în Marea Chinei de Sud
200514-N-FA490-2189 PACIFIC OCEAN (May 14, 2020) The Arleigh Burke-class guided-missile destroyers USS Ralph Johnson (DDG 114) and USS Sterret (DDG 104) transit the Pacific Ocean with the aircraft carrier USS Nimitz (CVN 68) during a composite unit training exercise (COMPTUEX). COMPTUEX is an intensive exercise designed to fully integrate units of the Carrier Strike Group, while testing a strike group’s ability as a whole to carry out sustained combat operations from the sea. (U.S. Navy photo by Mass Communication Specialist 3rd Class Andrew Langholf/Released)

Grupul aeronaval condus de portavionul USS Theodore Roosevelt (TRCSG) a intrat în Marea Chinei de Sud la 4 aprilie pentru a desfăşura operaţiuni de rutină, a comunicat marţi marina militară americană, transmite Reuters.

Este pentru a doua oară când acest grup naval intră în Marea Chinei de Sud în cadrul desfăşurării pe 2021 în zona de operaţiuni a Flotei a 7-a americane, precizează U.S. Navy.

La 25 ianuarie, aceasta anunţa că grupul aeronaval condus de portavionul USS Theodore Roosevelt a intrat în Marea Chinei de Sud, cu obiectivul declarat de a promova libertatea de navigaţie, într-un moment în care Taiwanul semnala incursiuni ale unor avioane ale forţelor aeriene chineze în partea de sud-vest a zonei sale de identificare aeriană, ceea ce a provocat îngrijorarea Washingtonului.

Exerciţiile americane de rutină constituie 'o demonstraţie de forţă ce nu favorizează pacea şi stabilitatea în regiune', a reacţionat ulterior purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

China revendică cvasitotalitatea insulelor din Marea Chinei de Sud şi denunţă în mod regulat operaţiunile americane în acest sector, scena unei lupte pentru influenţă între Beijing şi Washington.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt