Maşini distruse de vijelie şi grindină

Maşini distruse de vijelie şi grindină

În timp ce o parte din România suferă de căldură, cealaltă parte are probleme mari cu ploile torenţiale şi necazurile aduse de acestea. La Galaţi, sute de mormninte s-au surpat din cauza infiltraţiilor, iar la Suceava mai multe autoturisme au fost făcute praf de o vijelie. De asemenea, în judeţele Neamţ şi Vaslui, pompierii au intervenit pentru a întări digurile de pe râurile umflate de ape, cu scopul de a preveni viiturile.

Din cauza ploilor torenţiale, care au lovit Galaţiul în ultima vreme, inclusiv azi noapte, sute de morminte s-au surpat cu jumătate de metru sau chiar cu un metru. Oamenii sunt disperaţi şi nu ştiu ce să mai facă.

Pentru cei care nu au cum sa îşi repare singuri mormintele administraţia cimitirelor pune la dispoziţie oameni şi
materiale, dar totul contra cost.

A fost rupere de nori la Suceava, dar şi vânt puternic. Combinate, acestea au făcut prăpăd în oraş, iar de suferit au
avut oamenii. Şi asta pentru că, într-unul din cartierele sucevene, vijelia a smuls mai multe bucăţi de tablă, alături de bârna care le susţinea, iar acestea au căzut peste câteva maşini ale locatarilor, aflate în proximitatea blocului. Vântul puternic a făcu pagube şi în alt cartier, acolo unde a rupt o cracă uriaşă de copac şi a aruncat-o peste un autoturism. Şi lângă Suceava, în localitatea Sfântu Ilie, a plouat masiv, mai multe beciuri şi garaje fiind inundate. Pompierii au intervenit pentru a evacua apa din gospodării şi pentru a salva bunurile care erau cât pe ce să fie distruse de ape.

Vremea rea a provocat haos şi panică în judeţul Gorj. O ploaie însoţită de grindină de mărimi impresionate a lovit, la propriu, localitatea Plopşoru, iar martorii susţin că bucăţile mari de gheaţă au spart parbrizele maşinilor şi au găurit ţiglele de pe casă. Judeţul Gorj se află de câteva zile sub cod portocaliu de averse însemnate.

A fost alarmă prin aplicaţia RO-ALERT, în judeţul Neamţ, iar răspunsul autorităţilor a fost imediat. Un dig, singura cale de acces spre satul Bălăneşti, s-a rupt şi exista pericol de inundaţii.

Autorităţile locale au mers în zonă pentru a evalua situatia si a stabili o strategie de evacuare în caz de inundatie. De asemenea, au fost detaşate forţe suplimentare, iar pompierii au intervenit cu balast şi folii de plastic în mai multe zone.

Şi în judeţul Vaslui, ploile torenţiale au umflat apele râurilor. Astfel, în zona localităţii Buhăieşti, pompierii au lucrat mai mult de patru ore pentru supra-înălţarea digurilor râului Bârlad şi pentru amenajarea unor deversări punctiforme. Întreaga zona este monitorizată întrucât judeţul Vaslui se află sub cod portocaliu, atât hidrologic, cât şi pe fenomene meteorologice. Şi veştile proaste continuă. Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis astăzi noi avertizări de vreme rea. Potrivit meteorologilor, 25 de judeţe vor fi sub avertizare Cod portocaliu de ploi torenţiale, furtuni şi grindină, până sâmbătă dimineaţă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt