Maximescu (OMV Petrom): Am fi putut avea gazele din Marea Neagră, în schimb îngheţăm în Palatul Parlamentului

Maximescu (OMV Petrom): Am fi putut avea gazele din Marea Neagră, în schimb îngheţăm în Palatul Parlamentului

Producţia de gaze din Marea Neagră ar fi trebuit să înceapă în această iarnă, dacă autorităţile ar fi adoptat la timp legislaţia care să permită dezvoltarea acestor zăcăminte, în schimb avem probleme cu aprovizionarea chiar şi în Palatul Parlamentului, a afirmat, vineri, Alexandru Maximescu, director corporate affairs OMV Petrom, la Bucharest Forum.

"Ca să vedem ce oportunităţi a avut România în ceea ce priveşte producţia de gaze, să ne uităm în urmă cu patru ani, când a fost adoptată Legea 256, care ar fi trebuit să permită dezvoltarea resurselor din Marea Neagră. Producţia ar fi putut începe în primul trimestru din anul 2022. România ar fi putut beneficia până la 10 miliarde de metri cubi de producţie de gaze pe an, bugetul de stat ar fi putut beneficia de 2 miliarde de dolari pe an, am fi putut crea şi menţine circa 30.000 de locuri de muncă. Am fi putut suplimenta cu gaze Republica Moldova fără nicio problemă în anii următori şi n-ar fi fost probleme de alimentare pe piaţa din România", a spus oficialul companiei energetice.

De asemenea, România ar fi putut avea un rol foarte important pe această piaţă în regiune.

"Dacă vrem să ne atingem obiectivele din pachetul Fit for 55, e timpul să trecem la acţiune. Astăzi, probabil Romgaz va aproba în Adunarea Generală a Acţionarilor preluarea participaţiei ExxonMobil şi suntem gata să investim alături de Romgaz în acest proiect ambiţios, care va schimba peisajul energetic al regiunii. Pentru aceasta, este nevoie de schimbarea legislaţiei în cel mai scurt timp. Ne bucurăm că reprezentanţii coaliţiei care a venit acum la guvernare şi-au asumat aceste modificări până la finalul anului, ceea ce va permite să avem primele gaze în 2026 - 2027 din Marea Neagră", a continuat Maximescu.

România deja importă 20% din consumul de gaze, iar, fără resursele din Marea Neagră, vom ajunge la 50% în 2030.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt