Medicamentele găsite în lacul Tarniţa provin din Germania

Medicamentele găsite în lacul Tarniţa provin din Germania

Nouă saci plini cu medicamente expirate au ridicat Comisarii Gărzii de mediu din lacul Tarniţa, care alimentează cu apă 150 de localitaţi din judeţul Cluj. Autorităţiile dau asigurări că apa este potabilă, pentru că o mare parte din medicamentele care au ajuns în lac erau ambalate. Tot ce se ştie în acest moment este că medicamentele sunt aduse tocmai din Germania.

Antibiotice, vitamine şi anticoncepţionale, îndesate în cutii de carton, au fost aruncate zilele trecute la doar 300 de metri de turnul de captare a apei . Dezastrul i-a pus în alertă atât pe angajaţii de la garda de mediu şi de la compania de apă, cât şi pe poliţiştii criminalişti, care s-au deplasat imediat în zona lacului Tarniţa, după ce câţiva pescari au povestit ce au văzut.

Autorităţile au găsit şi locul unde se presupune că ar fi fost aruncate deşeurile, un drum Judeţean tranzitat zilnic de sute de maşini. În zona respectivă nu există camere de supraveghere, însă sunt verificate acum cu atenţie toate maşinile care au traversat localitatea GILĂU, aflată în apropierea lacului.

O cantitate destul de mare de medicamente a ajuns în lacul care alimentează cu apă 150 de localităţi clujene, însă autorităţile dau asigurari că apa este potabilă .

Rămâne de văzut dacă anchetatorii vor găsi pe cutii şi firma importatoare din România, precum şi distribuitorul acestor medicamente. Lacul Tarniţa are peste 70 milioane metri cubi de apă, de aceea şansele ca aceasta să fie infectată sunt aproape nule nule.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt