Medicii de familie, răsplătiţi pentru implicare

Medicii de familie, răsplătiţi pentru implicare

Personalul medical din centrele de vaccinare va primi un stimulent din partea statului. Ministerul Sănătăţii a pregătit o Ordonanţă de Urgenţă prin care oamenii vor fi plătiţi în funcţie de orele lucrate, iar medicii de familie vor primi şi ei un stimulent pentru activitatea în campania de vaccinare. O analiză despre reticenţa medicilor la vaccinare va fi făcută săptămâna viitoare.

Personalul medico-sanitar şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele de vaccinare va primi bani în plus din partea statului. Stimulentul nu va fi însă acordat însă şi personalul delegat sau detaşat.

Plata se va face de la bugetul de stat şi al Ministerului Sănătăţii, iar Guvernul speră ca o parte din sumă să fie finanţată din fondurile europene.

Şi medicii de familie vor fi remuneraţi suplimentar, în funcţie de câte persoane din portortoliu s-au înscris pe listele pentru vaccinare.

Aceştia vor primi între 30 de lei şi 60 de lei pentru fiecare serviciu acordat. De asemenea, pentru programarea şi monitorizarea pacienţilor vor primi alţi 15 lei, iar în cazul în care vaccinarea va fi efectuată în cabinetul propriu mai primesc 30 de lei. O Ordonanţă de Urgenţă în acest sens urmează să fie
adoptată săptămâna viitoare. O altă problemă majoră a campanie de vaccinare o reprezintă reticenţa a medicilor în ceea ce priveşte imunizarea. O analiza exactă în ceea ce priveşte procentul celor au refuzat administrarea serului va fi prezentată însă abia săptămâna viitoare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt