Medicii de la Spitalul Parhon au extirpat un rinichi de 6 kilograme pentru a transplanta unul de câteva sute de grame

Medicii de la Spitalul Parhon au extirpat un rinichi de 6 kilograme pentru a transplanta unul de câteva sute de grame

O echipă de medici de la Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" din Iaşi a efectuat o intervenţie de transplant renal prin care a extirpat unui bărbat un rinichi de 6 kilograme pentru a-l înlocui cu un organ sănătos, de aproximativ 200 - 300 grame, donat de mama pacientului.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic "Dr. C. I. Parhon" din Iaşi, Ionuţ Nistor, a declarat miercuri că un bărbat în vârstă de 42 de ani a primit un rinichi de la mama sa, o femeie în vârstă de 60 de ani.

Potrivit sursei citate, intervenţia chirurgicală, desfăşurată luni, a avut o serie de particularităţi, pentru că bărbatul suferea de boală polichistică renală. Înainte de efectuarea propriu-zisă a transplantului, echipa medicală a scos unul dintre cei doi rinichi, care din cauza bolii cântărea 6 kilograme şi măsura 30 de centimetri, deşi un rinichi sănătos cântăreşte 200 - 300 de grame şi măsoară aproximativ 12 centimetri.

"A fost necesară efectuarea unor proceduri de desensibilizare, proceduri prin care s-a prevenit respingerea rinichiului de către primitor. S-au făcut atât nefrectomia rinichiului nativ, cât şi proceduri de reconstrucţie vasculară, iar ulterior a fost făcut transplantul de la mamă la fiu, toate în cadrul intervenţiei chirurgicale", a explicat Ionuţ Nistor.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt